De la Science Fiction la realitate

Bârfe15 octombrie12:04

Arthur C. Clarke spunea că ” orice tehnologie suficient de avansată nu poate fi deosebită de magie”. Cunoscutul autor de literatură SF, considerat un vizionar la vremea lui, aparent a avut dreptate.

Tehnologia avansează în fiecare secundă, și fiecare ne aduce mai aproape de concepte aproape supra-realiste, care ne-au fascinat de-a lungul timpului prin intermediul literaturii sau cinematografiei.

Dar iată că progresele în domeniul opticii medicale sunt pe cale să bată chiar și cele mai îndrăznețe viziuni. Dacă anul trecut a fost prezentat, în cadrul Summer Science Exhibition, organizată de Royal Society, prototipul unor ochelari bionici, dotați cu tehnologie folosită de obicei pentru telefoanele mobile și dispozitive tehnologice moderne, anul acesta s-au anunțat progrese în cercetarea pentru a crea o retină bionică.

De pe site-ul Știrilor PRO TV, aflăm că doi oamenii de știință de la Weill Cornell Medical College au descifrat codul neuronal al retinei șoarecilor și au reușit să le redea vederea șoarecilor orbi prin transferarea acestei informații unui nou tip de proteză. Chiar dacă prototipul funcționează în prezent pe animale, cercetătorii speră ca în scurt timp să poată da vești bune persoanelor nevăzătoare, cărora acest tip de tehnologie le-ar schimba viața.

Cercetătorii susțin că protezele noi, care au încorporat sistemul de codare a luminii și trimitere a codului spre creier au rezultate excelente și că persoanele cu deficiențe de vedere pot să beneficieze de  o adevărată conectare la realitatea înconjurătoare, mult mai eficientă decât până acum.

Star-Trek? Poate. Dar cu atât mai mult, faptul că trăim aceste vremuri, în care prezentul a devenit viitorul din lucrările de ficțiune, este magic în sine.


Scris de:

672


Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.