Elena Udrea e liberă. Cine-i vrea mâna?

Elena Udrea si Traian BasescuMariajul dintre Elena Udrea si Dorin Cocos a luat sfârşit luni. Conform  unui comunicat de presă, a fost anunţat faptul că dupa 10 ani, casatoria lor a luat sfarsit, in 10 iunie, „in mod amiabil si in fata notarului”.

„Decizia de a ne desparti vine dupa o analiza indelungata si profunda a relatiei noastre si a optiunilor de viitor a fiecaruia dintre noi. Faptul ca avem cariere atat de diferite si, in cazul nostru, chiar incompatibile, unul politica, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut impreuna necesar relatiei si a supus casatoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil. De astazi, mergem pe drumuri separate, dar pastram prietenia si parteneriatul solid construite in ultimii 15 ani, ramanand in cele mai bune relatii. Multumim familiilor si prietenilor care ne-au fost si ne sunt alaturi si rugam pe toti cei care ar putea fi interesati de acest subiect sa dea dovada de intelegere fata de noi si sa ne respecte intimitatea”, mentioneaza ei.

Decizia cunoscutului om politic a dat imediat apă la moară clevetitorilor. Ei nu se sfiesc să întrebe, dacă după modelul “Putin” nu vom avea parte în curând de un divorţ la fel de răsunător!


Scris de:

544


Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.