Geniali, dar săraci

inventiiIndiferent pe unde pășim, ochii ne sunt furați de tot felul de gadget-uri. Unele au intrat în viața noastră atât de puternic încât nici nu mai putem exista fără ele. De multe ori ne gândim că cei care le-au inventat au făcut averi imense de pe urma geniului de care au dat dovadă. În cele mai multe cazuri așa și este, dar… sunt și genii care au murit sărace chiar dacă invențiile lor sunt nelipsite din viața noastră.

BBC a realizat un top al inventatorilor care nu s-au îmbogățit din munca lor. Haideți să vedem cine sunt geniile care nu au beneficiat financiar din descoperirile făcute:

1. LED-ul

Când Nick Holonyak Jr. a inventat în 1962 primul LED utilizabil, el a prevăzut că, la un moment dat, această invenţie va lua locul becului inventat de Edison. Colegii lui Holonyak au fost de părere că acesta ar fi trebuit să primească premiul Nobel, însă el a spus cu umilinţă: „Este ridicol să te gândeşti că cineva îţi datorează ceva (…)”.

2. Post-it-urile

Trei milioane de post-it-uri se vând în fiecare an la nivel internaţional, dar inventatorii lor au spus că nu s-au îmbogăţit de pe urma creaţiei lor, deşi au un trai confortabil. Aceste hârtiuţe de notiţe au fost inventate de doctorul Spencer Silver, care în 1968 a inventat un anumit tip de adeziv care se dezlipeşte uşor şi poate fi refolosit, şi de colegul său Art Fry, care era nemulţumit de faptul că semnele de carte picau din cartea sa de cântece religioase.

3. Puşca AK-47

Arma Kalashnikov, sau AK-47, a fost inventată de Mikhail Kalashnikov, soldat în Armata sovietică, în timp ce acesta se recupera în spital ca urmare a rănilor suferite în cel de-Al Doilea Război Mondial. Kalashnikov a pretins că a inventat această armă „în beneficiul” ţării sale.

4. Acul de gramofon din safir

Marie Killick a inventat acul de gramofon, însă nu l-a putut licenţia şi în ciuda unor ani de procese nu a reuşit să câştige bani de pe urma invenţiei sale. În 1958, Killick a câştigat un proces împotriva casei de discuri Pye, dar aceasta a dat faliment în următorul an.

5. Ambarcaţiunea hovercraft-ului

Sir Christopher Cockerell a folosit un aspirator de praf şi cutii de conservă pentru a-şi testa teoriile în vederea creării hovercraft-ului, cunoscut şi sub denumirea de ambarcaţiune pe perne de aer sau ACV, care poate fi folosită pentru deplasare pe pământ, apă, noroi sau gheaţă. În 1959, ambarcaţiunea inventată de Cockerell a traversat distanţa dintre Calais şi Dover (aproximativ 50 de km). Cockerell a fost înnobilat, primit titlul „Sir”, însă s-a luptat ani în şir pentru a obţine sumele de bani care i se cuveneau de la National Research Development Corporation.

6. Jocul Tetris

Programatorul rus Alexey Pajitnov a inventat jocul Tetris împreună cu colegii săi din cadrul centrul de cercetare finanţat de guvernul rus, în 1985. Pajitnov a început să primească drepturi de autor pentru invenţia sa abia după zece ani, când a înfiinţat The Tetris Company.

7. Radioul cu manivelă

Inventatorul Trevor Baylis a declarat recent că nu îşi mai permite să trăiască în casa sa din Twickenham, Londra. El a spus că în ciuda milioanelor de tipuri de radiouri care se vând la nivel internaţional, compania cu care a intrat în această afacere a pierdut controlul asupra produsului şi asupra profiturilor generate de vânzarea acestuia. „Cei mai mulţi dintre noi nu am făcut-o pentru bani”, a spus Trevor Baylis, precizând că a ştiut că nu va câştiga bani în momentul în care a inventat radioul şi lanterna, care se încarcă prin intermediul unei manivele care atunci când este rotită produce energie.

8. Aparatul pentru Karaoke

Acest aparat a fost inventat de omul de afaceri japonez Daisuke Inoue, care însă nu şi-a înregistrat invenţia şi, drept urmare, nu a câştigat bani de pe urma creaţiei sale.

9. Formatul MP3

Formatul audio MP3 a devenit rapid un standard pentru transferarea melodiilor pe internet. Studentul german Karlheinz Brandenburg a început să lucreze la acest proiect în anii ’80, însă din cauză că nu a avut bani pentru a distribui acest software, l-a oferit gratuit.

10. World Wide Web (www)

Sir Tim Berners-Lee a inventat World Wide Web-ul, cu ajutorul cercetătorilor de la laboratorul CERN din Geneva. Tim Berners-Lee, inventatorul internetului, spune că invenţia sa a cunoscut un succes rapid datorită faptului că a putut fi folosită gratuit.

Nu toţi inventatorii sunt motivaţi în munca lor de dorinţa de a face bani, ci unii vor să aibă o contribuţie la „binele comun”, a declarat doctorul Tilly Blyth, de la Science Museum.

„Tindem să ne concentrăm pe dezvoltarea comercială, însă în realitate avem de-a face frecvent cu cercetări susţinute din fonduri publice şi guvernamentale (…) Dacă te uiţi la iPhone te gândeşti că este o invenţie extraordinară a lui Steve Jobs şi a companiei Apple, dar dacă te uiţi la elementele vitale ale acestuia, precum ecranul, chip-ul şi procesorul – toate acestea îşi au originile în cercetări finanţate din fonduri guvernamentale”, a mai spus Blyth.

 


Scris de:

539


STIRI SIMILARE

Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.