Ironiile lui Kirsten Dunst: „Mulțumesc iCloud!”

Kirsten Dunst toplessKirsten Dunst critică gigantul IT american Apple ca urmare a piratării contului său de iCloud, găzduit de serverele companiei americane.  De pe aceste servere câteva fotografii topless ale actriței americane au ajuns pe rețelele de socializare, scrie starpulse.com.

Hackerul a trecut sistemul de securitate al contului personal al vedetei de iCloud, găzduit de serverele Apple, și a transmis fotografiile acesteia pe internet. Kirsten Dunst a scris ironic la adresa Apple pe contul său de Twitter: „Mulțumesc iCloud!”.

Compania Apple a anunțat că hackerul a folosit o metodă clasică țintită pentru a sparge contul de iCloud și nu a vizat sistemele generale de securitate ale Apple, transmițând, totodată, într-un comunicat că se preocupă foarte serios de intimitatea utilizatorilor săi și va investiga această situație apărută.

Anterior și Biroul Federal de Investigații (FBI) a anunțat că a declanșat o anchetă pentru identificarea celor responsabili de publicarea pe rețelele de socializare a fotografiilor nud cu zeci de celebrități americane, accesate de pe conturile acestora de iCloud, potrivit starpulse.com.


Scris de:

2300


Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.