Nume grele ale muzicii vin la Bucureşti în mai

depeche-modeDepeche Mode şi Andrea Bocelli sunt două dintre numele grele care vor susţine în luna mai, la Bucureşti, concerte.

Tot în această perioadă, în capitala României, vor face show Michael Bolton, Megadeth, trupa Voca People, Kempes cu noul proiect Rezident Ex, precum şi concertul acustic al formaţiei Celelalte Cuvinte.Chiar pe 1 mai Rezident Ex, cu Ovidiu Ioncu Kempes (solist vocal), Tavi Iepan (chitară), Christian Podratzky (bass), Matthias Lange (chitară), Florin Cvasa (tobe) şi Adrian Popescu (chitară), va lansa primul album al trupie, „Alpha”. Totul se va produce în cadrul unui concert pe care-l va susţine în True Club din Bucureşti. Ei vor mai putea fi văzuţi cu acelaşi concert pe 3 şi 4 mai la Timişoara (Club Daos) şi Arad (Club Flex). Pe 3 mai, la Arenele Romane din Capitală, suedezii de la Dark Tranquillity, una dintre cele mai respectate trupe ale subgenului death metal melodic, vor susţine un concert extraordinar cu ocazia lansării albumului „Construct”. În aceeaşi zi, în clubul Control, va concerta şi trupa spaniolă de darkwave/gothic/experimental The Eternal Fall.

După ce în luna aprilie a fost nevoită, din cauza unor probleme de sănătate, să-şi amâne concertul, finlandeza Tarja Turunen revine la Sala Palatului pe 7 mai pentru o reprezentaţie alături de bateristul Mike Terrana. Alături de cei doi pe scenă se va afla şi o orchestră de excepţie formată din 70 de instrumentişti. Concertul face parte din turneul „Beauty and the Beat Tour 2013”.

Trupa românească de rock alternativ Urma va putea fi ascultată într-un concert acustic pe 10 mai la Cinema Patria din Bucureşti. Grupul pregăteşte un show de peste 90 de minute, ce se înscrie în seria de evenimente MTV Unplugged. Pe 13 mai, Sala Palatului din Bucureşti va fi gazda evenimentului special „The Beatles interpreted by Bucharest Symphony Orchestra”. Cunoscută pentru proiectele şi iniţiativele muzicale ieşite din comun, Orchestra Simfonică Bucureşti va aduce de data aceasta în faţa publicului român muzica, versurile, actualitatea legendarei trupe din Liverpool, piesele fiind reorchestrate şi interpretate în manieră clasică. Orchestra va fi însoţită de un toboşar şi de un cor format din 15 voci.

Depeche Mode va susţine pe 15 mai pe Arena Naţională din Bucureşti un concert care va beneficia de o producţie impresionantă, anunţându-se a fi unul dintre cele mai mari evenimente muzicale ale anului 2013 din ţara noastră, va fi deschis de trupa britanică F.O.X., aleasă chiar de managementul Depeche Mode. Printre melodiile care se vor auzi pe Arena Naţională se numără „Just Can’t Get Enough”, „People Are People”, „Master and Servant” sau „Personal Jesus”. Apoi, în perioada 15-19 mai, pe scena Sălii ArCuB din Bucureşti revin, pentru o serie de şapte spectacole, „extratereştrii” de la Voca People. Un alt spectacol de excepţie va fi susţinut pe 16 mai la Sala Palatului de Michael Bolton. Artistul, câştigător a două premii Grammy, revine pentru a treia oară la Bucureşti, fanii având posibilitatea să asculte din nou piese precum „A love so beautiful”, „How am I suppose to live without you” sau „When a man loves a woman”.

Teatrul Odeon va găzdui pe 17 mai concertul unuia dintre cei mai buni trompetişti români, Emil Bîzga, alături de Jazz Orchestra şi cu A.G. Weinberger invitat special. Stilul muzical al lui Emil Bîzga se caracterizează printr-un amalgam de experienţe diverse alături de orchestre de muzică clasică sau de jazz, o mixtură de sunete contrastante, inedite pentru jazzul modern.

De asemenea, Joe Satriani, va putea fi văzut în premieră în România într-un concert la Sala Palatului din Capitală pe 20 mai. Pe 21 mai, tot la Sala Palatului, Tudor Gheorghe va susţine concertul special „Primăvara Simfonic – După 10 ani”. Artistul va fi acompaniat pe scenă de Marius Hristescu (dirijor şi orchestrator).

Pe 22 mai, celebrii rockeri de la Megadeth fac revoluţie la Arenele Romane. Trupa creată de Dave Mustaine este la al patrulea concert pe care îl susţine în România. Şi celebrul tenor italian de pop opera şi cântăreţ de operă Andrea Bocelli va concerta pe 25 mai la Complexul Romexpo din Bucureşti. Datorită cererii mari de bilete pentru concertul Andrea Bocelli, organizatorii au hotărât mutarea evenimentului la Romexpo, fiind necesară totodată şi schimbarea datei concertului. Astfel, primul concert Andrea Bocelli de la Bucureşti va avea loc pe 25 mai, şi nu pe 10 mai, aşa cum fusese anunţat iniţial. Fanii îndrăgitului tenor vor avea ocazia să asculte live „Con te Partiro”, „Vivo Per Lei”, „Besame Mucho” sau „Nessun Dorma”.

Trupa Alternosfera va încheia turneul naţional „Epizodia” printr-un concert special la Arenele Romane din Bucureşti, pe 15 mai. Turneul, început tot la Bucureşti, printr-un concert în The Silver Church, pe 14 martie, este în plină desfăşurare prin mai multe oraşe din ţară. Luna mai se va încheia cu concertul acustic „Trup şi suflet” al formaţiei Celelalte Cuvinte, care va avea loc la Sala Palatului, pe 30 mai. Membrii trupei vor prezenta cu această ocazie un concept nou de concert.

 

 


Scris de:

591


Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.