Rio de Janeiro: vor fi interzise operațiile estetice la câini și pisici

Adunarea legislativă din Rio de Janeiro a aprobat un proiect de lege care interzice chirurgia estetică la câini și pisici. La propunerea deputatei Graca Pereira, sunt interzise intervențiile destinate să modifice aspectul animalului în scop pur estetic.

 

Excepțiile sunt cazurile în care operațiile se fac în interes medical. De acum încolo nu vor mai fi permise tăierea cozii, a unghiilor pisicilor sau a urechilor la unele rase de câini.

În iulie 2013, Consiliul național de medicină veterinară din Brazilia a publicat o rezoluție în Monitorul Oficial, conform căreia acest tip de intervenții chirurgicale de ‘frumusețe’ sunt considerate ‘ilegale’, veterinarii care sfidează hotărârea riscând să fie excluși din rândul medicilor.

Conform ibtimes.co.uk, statul brazilian Sao Paolo a interzis în luna ianuarie utilizarea animalelor la teste și experiențe în industria de cosmetice și parfumuri, dar nu și în cea a medicamentelor.

Un grup de apărători ai drepturilor animalelor au pătruns toamna trecută într-un laborator din San Roque (60 km de Sao Paolo) și au eliberat 200 de câini, toți de rasă beagle, folosiți drept cobai pentru teste farmaceutice. Toți câinii erau rași, iar unul a fost găsit congelat în azot lichid, mulți alții fiind mutilați.


Scris de:

637


Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.