Uraganul Sandy a făcut pagube şi în industria de show-biz

Bârfe31 octombrie19:24

Uraganul Sandy, care a lovit estul şi nord-estul Statelor Unite la începutul acestei săptămâni şi a provocat moartea a peste 30 de persoane, lăsând 8 milioane de abonaţi fără curent electric (sursa: New York Times), a afectat şi industria show-biz-ului american.

Metropola New-York a avut cel mai mult de suferit, toate cele 40 de teatre de pe Broadway trebuind să fie închise duminică, împreună cu 47 de cinematografe. Au fost amânate sau anulate o serie de spectacole de comedie, iar câteva show-uri de televiziune, printre care şi cel al lui David Letterman, nu au beneficiat de publicul obişnuit din platou.

Alte surse (www.cbc.ca)  menţionează şi că au fost oprite filmările pentru producţii precum „Noah” sau „Winter’s Tale”, în timp ce premiera filmului „Anna Karenina” a fost anulată. Cele câteva zile de pauză vor aduce prejudicii serioase Hollywood-ului, susţin specialiştii, chiar dacă întâmplarea face ca filmele acestei săptămâni să nu fi suscitat de la început un interes crescut printre cinefili.

Totodată, multe dintre instituţiile culturale din New York au fost închise, iar MTV a anunţat că o serie de concerte planificate cu mult timp în urmă au fost amânate:  spectacolele „Bruce Springsteen” şi „E Street Band”, care urmau să aibă loc la Rochester Blue Cross Arena, au fost amânate din cauza faptului că zborurile artiştilor au fost contramandate.

Mai mult, autorităţile au amânat acordarea permisiunii continuării filmărilor unora dintre cele mai iubite seriale de fani din lumea întreagă: Platourile de filmare pentru SmashLaw & Order: Special Victims Unit30 RockDeception şi Do No Harm au fost închise, conform unor declaraţii ale postului de televiyiune NBC. Alte seriale amânate pentru moment din producţie sunt 666 ParkGossip Girl şi Person of Interest.


Scris de:

641


Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.