Ionuţ Budişteanu intră în topul celor mai influenţi tineri ai planetei

Evenimente17 noiembrie8:27

Ionuţ Budişteanu, românul care a câştigat marele premiu de 75.000 de dolari la concursul Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF) din SUA, a fost inclus în topul celor mai influenţi 16 tineri ai anului.

Topul realizat de publicaţia americană TIME cuprinde personalităţi tinere cunoscute pentru reuşitele lor în diferite domenii, de la literatură, ştiinţă, activism şi modă, la sport şi entertainment.

Ionuţ Budişteanu, originar din Râmnicu Vâlcea, a fost nominalizat pe locul al nouălea în acest top pentru creaţia care i-a adus locul întâi la competiţia Intel International Science and Engineering Fair, desfăşurată în Phoenix, SUA, în luna mai a acestui an: o maşină low-cost care nu are nevoie de şofer.  „Prototipul prezintă posibilitatea de a construi vehicule cu o modalitate autonomă de conducere, fiind nevoie pentru acest proces de doar 4.000 de dolari, spre deosebire de maşina care se conduce singură concepută de Google, cu un cost de 75.000 de dolari”, explică newsfeed.time.com. „Budişteanu, elev în România, a folosit tehnologia inteligenţei artificiale şi o cameră montată pe maşină pentru a identifica benzi de circulaţie, curbe, automobile şi chiar oameni”.

Clasamentul celor mai influenţi tineri din lume din 2013 este condus de Lorde, o cântăreaţă de 17 ani din Noua Zeelandă. Artista a semnat un contract cu o casă de discuri la numai 13 ani şi a ajuns să o depăşească pe Miley Cyrus în clasamentul iTunes cu “Royals”, primul ei single. Potrivit TIME, aceasta este şi melodia pe fundalul căreia noul primar al New York-ului, Bill de Blasio, a urcat pe scenă în momentul alegerii în funcţie.

Lista este completată de nume ca Nick D’Aloisio, creatorul unei aplicaţii pe care CEO-ul Yahoo a cumpărat-o pentru 30 de milioane de dolari, tânăra pakistaneză Malala Yousafzai, nominalizată anul acesta la Premiul Nobel pentru pace, Malia Obama, fiica preşedintelui Statelor Unite, şi figuri cunoscute din industria de entertainment din SUA, cum ar fi Justin Bieber sau Kendall and Kylie Jenner, surorile mezine din familia Kardashian.

 


Scris de:

445


STIRI SIMILARE

Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.