Memphis, rapp-erul devenit legendă în fotbal ( video )

Memphis Depay 1Memphis Depay este noul idol al suporterilor portocalei mecanice. Tânăra aripă de la PSV Eindhoven a devenit primul jucător din istoria Olandei care înscrie de două ori consecutiv în meciurile de la Campionatul Mondial.

Povestea lui Memphis este fabuloasă, și pleacă de pe străzile Eindhovenului. Abandonat de tată pe când avea doar 4 ani, micul puști a urmat rapid calea străzii. Acolo și-a format un anturaj care, nu de puține ori, l-a adus în atenția polițiștilor sau a fanilor din cartier – mai precis a celor care îndrăgesc acordurile rapp. Asta pentru că Memphis a avut perioade în viață în care a vrut să devină rapp-er. Și nici acum, când gloria și banii îi bat la ușă, nu este convins că fotbalul reprezintă viitorul său!

La doar 20 de ani, și cu doar 66 de minute jucate la un Campionat Mondial, Memphis a devenit la fel de cunoscut precum Johan Cruyff ori Ruud Gullit în Țara Lalelelor. Motivul este dat de cele două reușite, din meciurile cu Australia (3-2) şi Chile (2-0).

Povestea lui Memphis, halucinantă, încă nu și-a conturat un scenariu clar. Devenit vedetă, și intrat în cărțile de istorie ale fotbalului olandez peste noapte, fotbalistul de 20 de ani șochează: „Îmi doresc să am o carieră în muzică!” Că o va urma, sau nu!, rămâne de văzut. Cert este că tânărul fotbalist este destul de talentat și în ce privește acordurile de rapp, el înregistrând până în prezent mai multe videoclipuri.


Scris de:

752


Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.