Superman, eroul Marii Britanii

Un studiu realizat de celebra companie Stratego a colectat voturile a 2000 de cetățeni britanici, subiectul cercetării fiind crearea unui top al celor mai iubiți super-eroi din producțiile SF și Fantasy din toate timpurile, informează The Sun.

Superman, interpretat de Christopher Reeve în filmul din 1978,  a devenit astfel cel mai popular erou de pe marile ecrane, întrecându-i cu mult pe Han Solo sau Yoda, starurile seriei Star Wars.

Dacă pe marile ecrane Superman conduce detașat, în ceea ce privește serialele de televiziune, Star Trek încă reprezintă un simbol și un punct de referință pentru toți fanii genului, așa că nu este de mirare faptul că Kirk a fost considerat unul dintre cei mai îndrăgiți eroi, intrând cu succes în topul celor de la Stratego, deși Căpitanul Picard a reușit să ocupe un loc în lista primilor 10 câștigători.

Cu toate acestea, nici femeile nu au fost lăsate de-o parte. Ellen Ripley, interpretată de Sigourney Weaver în seria Alien (creată de Ridley Scott în 1979)  este cea mai populară eroina din toate timpurile, conform sondajului realizat de britanici, clansându-se pe locul 21, cu mult înaintea Prințesei Leia, poziționată pe locul 25 sau a Danei Scully, eroina din celebrul serial al anilor 90, The X Files. Agenta FBI a ocupat locul 32 în preferințele respondenților.

Locul întâi la capitolul bătălii sci-fi l-a ocupat cea dintre Harry Potter și dușmanul său de moarte, Lordul Voldemort.

Dar să vedem cum arată clasamentul primilor 10 super-eroi, conform gusturile publicului englez:

Cei mai populari eroi din toate timpurile din filme

1. Superman;
2. Han Solo (Star Wars);
3. Yoda (Star Wars);
4. ET;
5. Agent J (Men in Black);
6. Darth Vader (Star Wars);
7. Captain Kirk (Star Trek);
8. Marty McFly (Back to the Future);
9. C3PO (Star Wars);
10. Captain Picard (Star Trek).

Site-ul Procinema oferă publicului o galerie foto cu acești eroi ai tuturor timpurilor


Scris de:

2330


Adaugă un comentariu in căsuța de mai jos, sau publică un link de legătură de pe site-ul tău. Poți de asemenea să te abonezi la această discuție via RSS.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.